Totul e scris într-o carte
Cristina Bogdan
Scriitoare, Conf. Univ. la Facultatea de Litere, Universitatea din București
Suntem ceea ce suntem datorită întâlnirilor pe care le-am avut. Fiecare om iubit, loc străbătut, carte citită a lăsat o urmă în noi. Andrei Scrima știa că suntem trecători unii prin viețile celorlalți, dar considera că ceea ce este cu adevărat important este ceea ce-ți trece cel care trece. În felul acesta el nu trece de tot, ci rămâne cu tine, devine parte din povestea care ești.
Întâlnirea cu marea literatură a lumii are toate ingredientele iubirii și ale călătoriei pe spirala timpului și pe orizontala lumilor reale și imaginare. Urci munții imaginației înarmat cu pioletul, faci scuba diving în gândurile celor de care te despart, uneori, secole sau chiar milenii, asiști uimit la tot spectacolul lumii filtrat prin ochiul și scriitura unui om. Te îndrăgostești de personaje sau de autori, te înveșmântezi în țesăturile altor epoci și ale modurilor specifice de a concepe existența, te descoperi pe tine cel mai din adânc, reflectat în oglinda celorlalți. Schimbi pieile, rămânând tu însuți, trăiești la plural, înveți că ubicuitatea e posibilă și că, având o carte în mână, ești simultan aici, în prezentul tău, și acolo, în vremurile celor pe care-i îmbrățișezi în taina literelor și-n aburul subțire al istoriilor parcurse la pasul privirii.
Literatura nu e doar o cale, e și drumețul alături de care să o străbați, căci scriitorii își poartă unii altora poverile, destinele, devenirile, își prelungesc ideile și își continuă poveștile, precum îndrăgostiții ce-și termină reciproc frazele. Textele funcționează pe principiul vaselor comunicante, al afluenților care se varsă în fluviul mare și generos al scrisului, de la cel păstrat pe tăblițe cuneiforme până la cel încriptat în memoria digitală a lumii. Citind cărțile unui scriitor, ajungi să-i cunoști, implicit, pe toți cei care l-au influențat într-un fel sau altul. Literatura e cea mai bună șansă de a întrezări veșnicia și infinitul universurilor, încă din lumea de aici.
Orb devii când nu mai citești și nu mai scrii. Antonimul cărților este noaptea.
Nicolae Manolescu






















